Comments on: Somnambuli in tramvaie

By: Diana

Diana — Thu, 26 Mar 2009 20:41:03 +0000

Se pare ca nu trebuie sa fii tare boem sa scoti ceva frumos…

Obesrv ca la mine se creeaza un pattern cu metroul si experientele ciudate (in a good sense of the word) si asa cum iti spuneam mai devreme, mi se reconfirma faptul ca sunt magnet de ciudatenii…

Azi de dimineata am urmat traseul clasic: urcat in metrou, asezat pe unul din locurile libere, scos Freakonomics din geanta cu speranta ca la a 2-a lectura voi avea vreo revelatie ce va indeparta definitiv conceptul asta indus de criza…

Odata asezata, ma trezesc ca un batranel langa mine ma intreaba foarte serios: “Credeti ca avem loc amandoi pe banca asta?”..
Eu imi reconsider granitele scaunului, ma uit daca as fi putut cumva sa-l ating, imi amintesc ca la ultima cantarire aveam tot 50 de kg, ca atare ma pufneste rasul si ii raspund ca daca mai slabim amandoi putem aseza relaxati un elefant intre noi…

De la Obor la Crangasi mi-a povestit ca are 73 de ani, ca e de 15 ani la pensie si ca se simte singur. Ia metroul in fiecare dimineata pe aceeasi ruta si incearca sa intre in vorba cu cate cineva (asta e alternativa lui la Yahoo Messenger, va dati seaama…). A fost candva pe o pozitie de conducere intr-o firma importanta, se considera “muncitor cu gura”. Imi spune ca ii place sa faca haz de orice si imi povesteste cum i-a spus unei colege ca are ceva pe fundul cartonului de oua, ca femeia a intors cartonul sa vada ce e si a facut ouale omleta…
E haios si am ajuns la Crangasi si imi multumeste gentil pentru companie.

Maine iau metroul la aceeasi ora, pe aceeasi ruta…and I guess I’ll never stop riding the subway:).

By: cezar

cezar — Fri, 20 Mar 2009 21:38:02 +0000

V-am zis eu ca doar sufletele boeme, cu talente artistice sunt in stare sa scoata ceva frumos din ei. Un portret scurt, o carte cu autograf, si o sincera apreciere a frumosului fara fasoane inutile cum zicea Ema.

De-as fi fost asa de destept in scoala sa nu fi fugit de orele de desen, literatura, muzica ca de dracu.

Noapte buna! Cezar

By: Razvan Roman

Razvan Roman — Fri, 20 Mar 2009 21:26:38 +0000

Frumos moment!

By: Diana

Diana — Fri, 20 Mar 2009 21:18:14 +0000

A-propos de muncitorii din metrou…de la Industriilor pana la Eroilor mi-e tare drag sa merg cu metroul pentru cel putin 2 motive:
1. sunt multi muncitori chinezi care lucreaza undeva in zona, in constructii si imi ofera privilegiul sa ii ascult, pret de cateva statii vorbind in dialect…sort of challenge combined with admiration (if they only knew, they would feel less tired, i’m sure:)
2. intr- seara, cand ma intorceam tarziu de la birou, injurand in gand un raport, singura persoana din vagon inafara de mine era un tip. De oboseala, nu mi-am dat seama ca ma uitam insistent la pantofii lui, gandindu-ma ca imi trebuie pantofi similari, de tracking. La Eroilor m-am indreptat absenta spre urmatorul metrou, apoi am primit o atingere pe umar si o carte, scrisa de el, cu dedicatie…E cel mai frumos cadou de la un strain care mi-a devenit prieten (el e celalalt Cezar:)

By: floarea

floarea — Fri, 20 Mar 2009 12:00:09 +0000

Scrii frumos iubire, da-i inainte! Ar trebui sa o faci mai des in romaneste sa ma pot bucura si eu de “zicerile” tale mai ales ca ma regasesc in ce spui. De ce se intimpla asa? Pentru ca in mijlocul de transport, oamenii se gindesc deja la ce urmeaza dupa ce se dau jos sau la ce s-a intimplat inainte de-a se urca. E daca vrei singurul loc “comun” in care esti singur si nevoia de a fi cu altii dar singur, aici ti se implineste. Nevoia de comunicare apare doar daca faci un fel de naveta si regasesti figuri zilnic. Abia atunci iti doresti, cred, sa afli mai multe despre celalalt, dar si atunci intervine bunul simt, daca-l ai, si mai bine iti creezi propia poveste, decit sa-l deranjezi din gindurile lui.

By: cezar

cezar — Fri, 20 Mar 2009 09:55:56 +0000

In ciuda faptului ca parintii spun mereu ca nu facem ce ne spun ei sa facem, se pare ca inca nu am trecut de “sa nu vorbesti cu strainii!”.

Cand ti se spune de atatea ori iti intra in reflex, in caracter poate, si nu iti mai aduci aminte de unde a pornit pentru ca nu te intrebi. Mi-ar placea ca parintii sa isi noteze cand suntem mici ce trebuie sa ne scoatem din cap cand suntem mari.

Sa-ti dea asta ca pe un cadou de majorat.

By: Razvan Roman

Razvan Roman — Fri, 20 Mar 2009 09:24:22 +0000

Muncitorii “tai” sunt intr-adevar demni de respect. Muncitorii mei sunt cei care beau in metrou si sunt foarte galagiosi. Deseori cu remarce sonore la adresa domnisoarelor. Intotdeauna in salopeta, intotdeauna mirositori.

By: Ema

Ema — Thu, 19 Mar 2009 23:22:54 +0000

Peripetii similare, in sensul ca au fost momente in care m-am enervat pe oameni care nu mi-au dat pace si momente in care mi-as fi dorit ca anumite persoane in acelasi mijloc de transport sa faca un pas mai aproape.

Si banuiesc ca era si mai interesant cu persoane cu care calatoreai in acelasi metrou sau autobuz in fiecare zi, luni de-a randul. Ajungeai sa stii ce citesc, ce au in garderoba, cum au dormit in noaptea precedenta, daca ies vineri seara in oras sau nu si ce conversatii poarta la telefon cu prietenii sau sefii; in fine, ajungeai sa simti ca-i cunosti.

Si totusi ramaneam in mod constant paralizati cand dadeam cu ochii unii de altii: cumva un gest de familiaritate se cerea cu insistenta facut, dar pe de alta parte cum?! Fara prezentari oficiale si politicoase, imposibil.

Dar nu stiu daca asta e neaparat un efect al unei mentalitati gen “this is my space and time, get out of it” cat poate o reminiscenta a unor vremuri in care nu puteai vorbi cu nimeni fara a fi prezentati unul altuia. Care, in zisele vremuri se intampla prin intermediul unei terte persoane, exact pentru a scapa de jena initiala si a introduce un subiect comun de conversatie. Dupa care fiecare se descurca si singur. Banuiesc ca depinde si de generatie, unii dintre noi inca ne mai amintim asemenea obiceiuri demodate.

Sincer, mi s-a intamplat si in Australia: am calatorit in acelasi autobuz aproape un an cu cineva care mi se uita in ochi in fiecare dimineata si seara, si se pleostea daca nu-i zambeam dar n-a reusit sa-si adune curajul niciodata sa zica ceva.

Concluzia mea e ca ar trebui sa reintroducem prezentarile oficiale, prin intermediar :) Sau daca nu, atunci sa trecem putin peste frica respingerii, pentru ca nu se stie niciodata. Un gest sau un cuvant onest, decent si fara fasoane inutile nu poate ofensa pe nimeni, cu atat mai putin o fiinta inteligenta and/or educata.

By: cezar

cezar — Thu, 19 Mar 2009 12:29:56 +0000

Merci de feedback. M-am uitat si eu dupa butonul de RSS si nu l-am gasit nici eu decat in footer uitat de lume. O sa corectez situatia. :)

Sunt curios insa de peripetiile tale de partea opusa mie a baricadei.

By: Ema

Ema — Thu, 19 Mar 2009 12:12:36 +0000

Am terminat de citit articolul (pus de Dreea pe FB) si m-am uitat repede sa vad cine scrie pe blogul asta, pentru ca mi-a placut tare mult – banuiesc ca imi aduce aminte de multe peripetii similare, si de o parte si de alta a baricadei :)

Si surprise surprise, Cezar! Acu ma duc sa ma uit dupa butonul de RSS…